OZN-uri pentru Gestapo

Ajungem, de pe celebra fosta, actuala si viitoare strada a Caramidarilor la Centrul de Recuperare si Reabilitare Neuropsihiatrica Jibou. Mogaldete cu halate de pe vremea lui Ceausescu ne deschid portile. Nu ale raiului, ci ale locului, iadului modern, care reprezinta ultima halta pentru cei care poposesc aici. Sunt foarte rare cazurile bolnavilor cu afectiuni neuropsihice, de genul celor intalnite la cei internati la Jibou – oligofreni si schizofreni -, care sunt recuperati. Parcam masina undeva in stanga pavilionului central. Suntem imediat inconjurati de locatari. OZN-uri pentru Gestapo, ne striga un domn, vine inspre noi, dupa care se prezinta, din nou, ca furnizor de OZN-uri pentru Gestapo. In fata pavilionului central e deja plin de lume. Ni se cer tigari. Aproape toti fumeaza. Vrem sa facem poze. Locatarii, cu greu, sunt dusi inauntru. Chiar merita sa le respectam demnitatea, chiar daca, pentru ei, cuvinte, expresii de felul acesta nu au nici un fel de importanta. Parca suntem in Zbor deasupra unui cuib de cuci, varianta de Jibou. Aud ca, in Occident, multi dintre bolnavii neuropsihici, cu probleme mai usoare, sunt ingrijiti de( in) familii. La noi, si la cuibul de cuci de la Jibou, si cronicii, si acutii, sunt la gramada, neexistand, deocamdata, posibilitatea de a face o triere . De altfel, nu exista nici un medic psihiatru, lipsa medicilor de acest fel fiind o problema in tot judetul, sunt doar patru in tot Salajul. Ar mai trebui o duzina. La Centrul din Jibou, medicul psihiatru este adus cu ora, o data pe trimestru. Multe familii vor mai degraba sa scape, sa-i ascunda pe bolnavi, decat sa aiba grija de ei. Isi mai aduc aminte de ei cand e vorba despre vreo dez-mostenire